Comisia Europeană a salutat acordul politic provizoriu rapid la care au ajuns miercuri Parlamentul European și statele membre ale UE în legătură cu propunerea Executivului comunitar privind o soluție comună de încărcare pentru dispozitivele electronice, indiferent de marcă. Prin implementarea acestei măsuri, pe lângă economiile pe care le vor face utilizatorii, este importată și reducerea cantității de deșeuri.
Începând din 2024, toate telefoanele mobile, tabletele, camerele digitale, consolele portabile de jocuri video, căștile audio, căștile cu microfon, difuzoarele portabile, cititoarele de cărți electronice, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigație și căștile intraauriculare noi vor trebui să fie echipate cu un port de încărcare USB-C, a anunțat, miercuri Reprezentanța Comisiei Europene în România. Termenul a fost stabilit pentru anul 2026 în cazul laptop-urilor.
Comisia a început încă de aproape 13 ani să promoveze o soluție comună pentru încărcarea dispozitivelor. Potrivit sursei citite, prin valorificarea puterii pieței unice, aceste norme noi și îndelung așteptate vor genera economii de resurse și de CO2, stimulând totodată inovarea tehnologică.
Datele statistice arată că în 2020, în UE au fost vândute aproximativ 420 de milioane de telefoane mobile și alte dispozitive electronice portabile, dar, din cauza incompatibilității încărcătoarelor de pe piață, peste o treime dintre consumatori declară că s-au confruntat cu probleme, deși cheltuiesc anual aproximativ 2,4 miliarde euro pe încărcătoare autonome suplimentare. În același timp, încărcătoarele eliminate sau neutilizate reprezintă aproximativ 11.000 de tone de deșeuri electronice pe an.
Se estimează că reducerea producției și eliminării noilor încărcătoare va reduce cantitatea de deșeuri electronice cu aproape o mie de tone pe an, conform Comisiei.
Conform unui studiu al Comisiei citat de Reuters, jumătate din încărcătoarele vândute cu telefoanele mobile în 2018 aveau un conector USB micro-B, 29%, unul USB-C, iar 21%, unul Lighting, deținut de Apple. Compania a introdus modelul USB-C la unele dintre cele mai recente dispozitive ale sale. În trecut, Apple s-a opus acestei măsuri de uniformizare, invocând că schimbarea ar afecta inovația, totuși, unii analiști estimează că aceasta ar putea duce la creșterea vânzărilor companiei, conform sursei citate.
Acordul la care au ajuns miercuri colegiuitorii confirmă și completează propunerea Comisiei:
„Învălmășeala de încărcătoare diferite din sertarele noastre va fi în curând de domeniul trecutului. Un încărcător comun reprezintă un avantaj real pentru noi, consumatorii, fiind benefic și pentru mediu. Salutăm așadar acordul privind încărcătorul comun la care s-a ajuns astăzi, în urma încheierii rapide a negocierilor dintre colegiuitori”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu „O Europă pregătită pentru era digitală”.
„Un încărcător comun este o chestiune de bun-simț, având în vedere numeroasele dispozitive electronice pe care le utilizăm zilnic. Datorită angajamentului nostru politic ferm, am ajuns la un acord în mai puțin de 9 luni. Consumatorii europeni vor putea utiliza un singur încărcător pentru toate dispozitivele lor electronice portabile, ceea ce reprezintă un pas important în direcția sporirii confortului și a reducerii deșeurilor. Acordul încheiat în această dimineață va genera economii de aproximativ 250 de milioane EUR pe an pentru consumatori și va permite totodată apariția și maturizarea unor noi tehnologii, precum încărcarea fără fir, fără ca inovarea să devină o sursă de fragmentare a pieței și de disconfort pentru consumatori”, a completat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.
Conform sursei citate, acordul la care s-a ajuns astăzi garantează, de asemenea, posibilitatea de a implementa fără întârziere soluțiile de încărcare comune, având în vedere mai ales faptul că sunt disponibile foarte multe soluții tehnologice și că industria de profil a dispus de suficient timp pentru a se adapta. Prin urmare, se stabilește o perioadă de tranziție de 24 de luni de la adoptarea oficială pentru a pune încărcătorul comun la dispoziția tuturor, pentru toate categoriile de produse vizate – cu excepția laptop-urilor, care vor beneficia de o perioadă de tranziție de 40 de luni.
Comisia a promovat încă din 2009 implementarea unei soluții de încărcare comune pentru telefoanele mobile și pentru alte dispozitive electronice similare. Potrivit Executivului european, deși, după ani de colaborare cu industria pe baza unei abordări voluntare, numărul încărcătoarelor de telefoane mobile a fost redus de la 30 la 3 în ultimul deceniu, această abordare nu a permis realizarea armonizării depline. Până acum nu a existat niciun temei juridic care să permită încadrarea practicii de separare a încărcătoarelor. Având în vedere beneficiile ecologice semnificative ale acesteia, este important să se completeze armonizarea receptaculul de încărcare. În plus, armonizarea protocolului de încărcare asigură faptul că ambele dispoziții garantează deplina interoperativitate și aduc cele mai mari beneficii pentru consumatori și pentru mediu. Aceste beneficii vor fi amplificate de extinderea listei de categorii de produse vizate. În ceea ce privește încărcarea fără fir, Comisia va monitoriza evoluția tehnologiilor și dinamica pieței în scopul introducerii unei eventuale armonizări în viitor, se arată în comunicatul transmis.